• Dacă vrei să te-anunțe robotul de articole noi.

    Alătură-te altor 12 urmăritori

  • Blogu meu cu păreri:

  • RSS Flux necunoscut

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Aventură cu mistreț

Sâmbăta trecută și-a găsit drum spre frigiderul meu câteva hălci de mistreț. Am căpătat bucata de sălbăticiune de la Andrei. Dimpreună cu ea, am primit și-un mail foarte limpede despre ce-ar trebui să fac cu ea. Că eu nu știam, mistreț n-am mai văzut nici în cușcă, nici în câmp și nici în vreo farfurie de când mă știu eu.

Aveam așadar o grămadă de bucăți de mistreț. Știam de la domnu’ Andrei cam ce-ar trebui să fac cu el. Și anume să-ț țin în baiț, adică să-l țin într-un soi de marinată. Mă gândeam și eu că ar fi nevoie, din câte știam mistrețul are carnea a naibii de tare.

Am turnat așadar când am ajuns cu orătania acasă următoarele în apă:

  • 1 juma de telina tăiată mare
  • 6-8 catei de usturoi pe care i-am zdrobit cu lama cuțitului
  • 2 cepe pe care le-am tăiat în câte patru
  • 2 morcovi tăiați în bucăți mari
  • 2 radacini de patrunjel pe care nu le-am avut și nu le-am pus dar dacă le aveți e musai să le puneți
  • boabe de ienibahar… din care-am primit tot de la Andrei, că n-auzisem veci de așa ceva
  • o juma de lingurita de boabe de piper
  • 1 lingurita de boabe de coriandru
  • 1 lingura de cimbru
  • 1 foaie de dafin
  • sare

Le-am ținut să fiarbă vreo 5-7 minute și după ce-am pus vreo trei linguri de oțet,am lăsat totul la răcit.

După vreo oră am pus carnea de mistreț curățată pe cât posibil de țesutu’ ăla conjunctiv alb în „supa” cu pricina și le-am vârât acoperite în frigider.

Și după aia am ieșit în oraș, că era sâmbătă seara.

Marți spre seară am luat oala din frigider și m-am ocupat cu google.ro. Am citit vreo câteva variante de rețete și cea mai interesantă mi s-a părut asta, în special pentru că promitea papa bun în vreo oră jumate.

Am luat așadar carnea ce era îmbâcsită cu baiț și-am învelit-o în staniol împreună cu o parte din legumele din baiț și cu vreo câteva cepe verzi tăiate. Am închis pe cât de bine am putut și-am pus totul în cuptor.

După o oră am scos să văd ce-o ieșit. Ei bine, ieșise o putoare cât de zece oi! Da, oi, aparent carnea de mistreț miroase ca și carnea de oaie doar că de 10 ori mai tare.

Asta nu-i a bună, zic. Desfac staniolul și admir carnea perfect deloc făcută. Nu-i bai, vărs totul în aceeași tavă: carnea și legumele din staniol și tot baițu cu legume ce rămăsese. Am mai pus vreo 5 căței de usturoi proaspeți, piper mult și sare, că uitasem de ea. Am mai pus și cam un sfert de pachet de unt, că de ce nu? Apa va scădea și va rămâne unt peste tot să mai rumenească mistrețul și să dea un gust speram eu bunicel sosului.

Deschid după încă o oră. Totul tare ca piatra, apa la jumate. Nu-i bai, am mai pus apă cât s-acopăr și-am vârât la lor – mistrețu trebe să fie fiert, că altfel nici cu drujba nu tăiem carnea.

După încă o oră, de data asta cu Cristina alături, deschidem cuptorul și scoatem grozăvia. Spre deosebire de mine, Cristina știa că mistrețul se mănâncă, ba chiar mai gustase mai demult. Carnea părea carbonizată pe alocuri, dar interiorul tot nefăcută. Am luat un colț de ea și l-am testat pe colegă. Părerea ei era că trebuia să fie mai dulceag.

Zis și făcut! Am luat un borcan de dulceață din aia de prune, și-am pus vreo 3 lunguri pline de dulceață. Am uns bucăți din mistreț și-am lăsat și prin sos. După ce-am pus tava înapoi la cuptor, am continuat să savurăm împreună dulceața aia genială.

Începusem operațiunea pe la 8 seara, așteptându-mă la vreo 2 ore de așteptare. La 1 noaptea am închis focul la cuptor și-am gustat un colț de carne.

 

A fost bunicel dar nu cea mai grozavă chestie pe care-o mâncasem în viața mea.  Lipsea ceva din gust, iar nota aia de miel puturos era puțintel deranjantă. Am fost totuși foarte încântat de combinația cu dulceața aia de prune! Grozav au mai mers împreună!

Miercuri seara mi-am făcut o porție mai mare și-am savurat mai pe-ndelete. Dimpreună cu o salată de roșii lângă, am luat o cină cu multă aromă de miel. A fost bun, nu zic ba, dar cât am mâncat mă gândeam non stop că e o behăitoare în farfurie, doar că eventual una bătrână cu carne mai ațoasă.

Oricum, ca virgin într-ale gătitului de vânat, pot spune că-s mândru de așa experiență și cu siguranță oi mai încerca pe viitor. Cine știe? Poate chiar mi-a ieși cum trebe la un moment dat :). Poate chiar mi-a ieși la fel de bun și arătos ca ce-o făcut Andrei cu cealaltă parte de mistreț.

Anunțuri

Un răspuns

  1. Da, ti-a trebuit ceva curaj sa gatesti vanat, eu una nu m-am incumetat pana acum. Bine ca ti-a iesit (Cat de cat) iar sugestia cu gemul de prune trebuie incercata

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: