Salată de crutoane, pui și roșii

Acum ceva zile mi-am gătit ceva foarte fain și surprinzător de gustos: o salată cu crutoane, piept de pui și roșii. Totul a fost chiar foarte simplu, deși dacă aș fi citit pe undeva rețeta asta mi s-ar fi părut îmbârligat.

Ce-am folosit:

  • o jumătate de piept de pui.
  • 3-4 felii de pâine (întâmplarea a făcut că feliile mele erau deja uscate)
  • ceva usturoi, vreo 3-4 căței
  • ulei de măsline
  • unt, vreo 20 de grame

Mno, și m-am apucat io așa, cu poftă de crutoane să caut pe net cam cum se fac. Am cetit foarte sumar mai multe sugestii și cum toate menționau crutoanele ca fiind cubulețe de pâine la cuptor într-o tavă cu mult unt, m-am apucat de treabă. Am luat untul ăla puțin de mai sus și l-am aruncat într-o tavă micuță și l-am ținut pe aragaz până s-a topit tot. Între timp am încălzit cuptorul.

Am tăiat cubulețe tătă pâinea aia, cam de vreun centimetru latura cubului. Le-am pus în tava cu unt, și-am avut un picuț de grijă să stea toate pe un singur strat. Am mai pus cățeii de usturoi tăiați mari și am vârât totul în cuptor.

Mno și mă gândeam io așa că ce să fac cu pieptul ăla de pui pe care trebuia musai musai să-l prepar cumva, deja stătea de o zi dezcongelat în frigider. L-am tăiat deci cubulețe și pe ăla și l-am pârlit puțin pe o cratiță cu niscaiva sare.

La un moment dat, m-am uitat la pâine, am întors-o puțin în tigaie să nu se ardă aiurea pe-o parte și am mai aruncat o țâră de ulei de măsline, că se uscaseră mult prea tare.Am oprit puiul după vreo 10 minute, că se făcuse binișor și l-am lăsat puțin de capul lui.

Am toiat roșiile bucăți și le-am amestecat cu sare într-un bol. Am luat crutoanele de la cuptor, aproape reușite și le-am arucnat cu tot cu ulei și unt peste roșiile reci. Pe urmă am aruncat și bucățelele de pui. Am amestecat totul frumos, așa, cu niște busuioc proaspăt și o țâră de cimbrișor.

A fost o masă delicioasă! Toată pregătirea a durat vreo 30 de minute și m-a ținut sătul o groază de vreme.

Azi vreau să încerc o altă variantă, puțin diferită, cu niște frunze de spanac și salată pe ici pe colo, să văd cum merge. 🙂

Mai jos încă o poză de Nokie amărâtă:

Lasă un comentariu