• Dacă vrei să te-anunțe robotul de articole noi.

    Alătură-te altor 12 urmăritori

  • Blogu meu cu păreri:

  • RSS Flux necunoscut

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.

Pizza pe foetaj

O reţetă uşoară, rapidă şi foarte la-ndemână. Poate fi făcută în 30 de minute şi e o alternativă foarte bună la pizza comandată din oraş: costă de vreo 2-3 ori mai puţin, şi e de vreo 2 ori mai rapidă.

În urmă cu vreo 2 săptămâni am găsit pe un alt blog cu reţete, ceva foarte interesant: pizza făcută pe aluat de foetaj. Curios de cum ar ieşi combinaţia, am încercat-o azi. Pentru poze mult mai bine făcute şi paşii explicaţi pe-ndelete poftiţi aici, pe blog-ul Mihaelei.

Dată fiind perpetua mea ceartă şi supărare cu foetajul ăla cu foi multe separate, am folosit un aluat de foetaj pentru plăcintă ţărănească.  E o singură foaie de aluat cu care trebuie să lucrezi, şi se face la final foarte fain şi foetat.

Am luat deci foaia aia de aluat, am uns tava cu ulei (din comoditate, dar deşi untul topit ar fi durat mai mult precis ar fi adus o aromă în plus) şi-am întins foaia de aluat, unsă şi ea cu ulei deasupra.

Şi căutând prin frigider, am găsit cele trebuincioase:

  • o ceapă verde,
  • vreo trei roşii,
  • nişte mozzarelă, (vreo 150 gr.)
  • puţintel parmezan, (cam 30 gr.)
  • nişte ton bucăţi la conservă.

Toate astea de mai sus le-am tăiat mărunt, respectiv trecut prin răzătoare cât să le pot întinde frumos pe aluatul din tigaie. Peste astea am pus ce ierburi aromate aveam verzi prin lada frigiderului:

  • puţin tarhon,
  • pătrunjel cam o treime de legătură,
  • vreo trei fire de oregano.

Precis se pot pune orice variante uscate ai la-demână.

Toate astea n-au durat nici cinci minute.

După ce tava era bine aranjată, am trântit-o în cuptorul deja fierbinte şi după jumătate de oră a ieşit ceva dumnezeiesc. 🙂 Mai jos vă pun şi nişte poze telefonice cu toată trebşoara asta şi vă recomand să încercaţi şi voi. 😉

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: